Ciprian la o nuntă din Dârste

Paul LEU

Porumbescu se folosea de toate împrejurările pentru a cunoaște îndeaproape viața, datinele, obiceiurile din principalele momente ale existenții omului și muzica românilor de pretutindeni.

Îndată după reîntoarcera sa la Brașov, vechiul său prieten de la România jună, Andrei Bârseanu, îl invită pe Ciprian să participe la nunta surorii sale, ce s-a desfășurat în satul Dârste, de lângă Brașov.

Datorită acestui eveniment cardinal, la sfârșitul lunii august sau începutul lunii septembrie 1882, îl găsim pe profesorul Ciprian Porumbescu, alături de familia lui Lazăr Năstase, participând la o nuntă țărănească din Dârste de lângă Brașov.

“Nunta a fost foarte interesantă, nota Ciprian într-o scrisoare redactată în limba germană, în special pentru mine, deoarece niciodată n-am văzut așa ceva.

Înainte de toate, trebuie să știi că preotul face nunta pentru acei oameni cu care și în urma cărora trăiește, deci pentru țăranii săi! Aceasta e caracteristic.Ceilalți participanți, musafirii, sunt persoane secundare

Dârste

Deci, enoriașii săi sunt musafirii săi, cu care petrece și cărora le acordă toată atenția posibilă. Aceasta se datorește împrejurărilor locale, unde preotul este atât de dependent de țărani. E inutil să spunem că, de fapt, așa ar trebui să fie, mai ales la noi românii pe care ne ține strâns o legătură, aceea națională.

Nunul mare este un țăran, iar nună, soția sa. Muzicanții cântă bucăți românești, lumea stă la mese și mănâncă. Unde? În grădină, sub pomi, sunt așezate mese lungi, frumos acoperite.

La acestea stau toți, curat îmbrăcați, femeile în rochii de mătase, toate cu acele specifice ștergare, fine, în jurul capului, cu pieptărașe de mătase sau catifea, strânse pe corp, cu salbe etc.

Dar fetele? Fetele?

Nu există. Fetele nu merg la nuntă, asta nu se cuvine.Numai bărbați și femei.

Au fost mai multe mese în formă de potcoavă, dintre care la una ședea nunul mare lângă socru mare. În fața lui erau cele două lumânări care se țin la cununie.

La masa din mijloc, la mijloc, ședeau notabilitățile, deci, de exemplu, eu, Năstase, bătrânul Nicolau, viitorul socru, Bârseanu,Catinca, etc. și mirii. Eu ședeam la un colț și lângă mine Leni, ce a venit cu mama ei, deoarece a făcut rochia miresei și au îmbrăcat mireasa. Lângă Leni ședea mirele, mireasa etc.

Mireasa nu era urâtă, deși nu s-ar putea spune că e frumoasă. O față prelungă și slabă, statură mijlocie, ochii fratelui ei. Mirele este fercheș, tânăr și deloc prost. Mireasa purta o rochie de brocart de mătase, de culoarea porumbului, un văl lung cu acea mirtă artificială, pe care am văzut-o noi, odată, la Laszol.

În timpul mâncării, care a fost foarte bună, s-au ținut câteva tuasturi. Apoi, cam pe la friptură, s-a început încasarea darurilor. Fiecare care voia să dea ceva, bineînțeles, numai bani, mergea la nunul mare și-i depunea pe masă.

Acesta striga, la fiecare, cu voce tare ca să audă toți

-          De la Dumnezeu mai mult, de la Domnia lui N N doi florini!

El însuși dăduse cinci florini, ceilalți câte unul, doi, trei, iar eu doi florini.

Eu n-am lăsat să-mi spună numele, ci de la un muzicant din Brașov.

După un timp, a cântat muzica o bucată oarecare, ce e cunoscută oamenilor, semn că masa s-a terminat. Și toată lumea s-a sculat.

A urmat promenada prin grădină și aranjamentul pentru dans. S-a dansat în grădina vecină, deoarece acolo era iarba cosită. Muzica s- postat la mijloc, împrejur erau bănci lungi, improvizate, care, din când în când pârâiau suspect sub greutatea dârstencilor grăsuțe și acum începu dansul cum n-am mai văzut vreodată și atât de frumos, ca mai rar!

A fost o nuntă românească, cum trebuie să fie la un preot. Toți joacă, tineri și bătrâni. Întâi hora miresei, când trebuie să joace toți (eu totuși n-am dansat), însă o horă minunată! Un rondou imens, ce se mișca atât de frumos, în tact, cu acei anumiți pași, cu mâinile, splendid!

Apoi a urmat Brâul, Bârsăneasca, o polcă, Breaza, Ardeleanca, Hațegana Hora Dârstei, Învârtita etc. Dumnezeu știe, că nu se mai sfârșea un joc mai frumos ca celălalt. Și cum știau să danseze! Nici n-ai crede că acești bărbați, aparent atât de greoi și neîndemnatici, în cizmele lor mai pot păși atât de ușor și de sprinten și fac cele mai frumoase figuri și fiecare dintre ei, bărbați sau femei, joacă atât de bine!

Fiica preotului cunoște toate aceste dansuri și le joacă cu fiecare. De fapt, este așa: îndată ce o femeie este luată la joc, ea joacă atât timp cât ține muzica, bărbatul când este obosit, predă dansatoarea lui altuia, același iarăși altuia, astfel încât o dansatoare joacă opt-zece dansuri, fără să părăsească locul de joc. Nunul și nuna joacă într-una. Noi ședem pe bancă și privim.Eu cred însă că ai privi un an întreg fără să te saturi. Odată cu lăsarea serii, încetează jocul și oamenii se răspândesc pe la casele lor.

Noi am intrat în casă, ni s-a dat tortă și vin și am plecat acasă.

Nuntașii, cei mai intimi, împreună cu mirii, se  duc, seara, la nunul mare, acolo se mămâncă, se bea și se joacă”[1].

Prezentarea obiceiurilor prilejuite de unul din momentele importante ale vieții românilor, nunta, este făcută cu umor și minuție, datorită spiritului de pătrundere al observatorului experimentat, ce înțelegea, în esența lor, valorile etno-folclorului autentic și nu livresc.

Străvechiul ceremonial desfășurat la nunta fetei preotului Bârseanu din Dârste, pe care artistul de la Stupca îl surprinde derulându-se maiestos, sobru sub ochii săi, îi întărește convingerea că singurul componist pe care trebuie să-l studieze pentru a crea muzica cultă românească este poporul român, iar comorile sale trebuiesc  puse la temelia dezvoltării compozițiilor.

Paul LEU

Kenmore, Washington, USA