Ecouri în presa vremii la premiera absolută a operetei Crai Nou de Ciprian Porumbescu

Paul  Leu

ECOURI ÎN PRESA VREMII LA PREMIERA ABSOLUTĂ A OPERETEI CRAI NOU

 Lansarea primei operete românești la Brașov, a avut un ecou intermitent în presa transilvană, ce a născut și unele discuții contradictorii. După cel de al doilea spectacol, zelul și promptitudinea masmediei locale a încetinit, dând gazetarilor un răgaz pentru a medita asupra unui eveniment de importanță națională petrecut la Brașov. Gazeta Transilvania în numărul 25, din 28 februarie/12 martie 1882, confirmă premiera operetei Crai nou, iar a treia zi după ultimul spectacol dirijat de Ciprian Porumbescu, la 3/15 martie 1882, informa:

“Cele două reprezentații ale operetei Crai nou de Vasile Alecsandri, muzica de Ciprian Porumbescu, au avut un suces peste așteptări”.

Cu probitate profesională, presa de limbă germană, Kronstädter Zeitung”, nr. 3 din 15 martie 1882, în cronica muzicală Crai nou operette von Porumbescu, sublinia că succesul operetei nu se datorește numai marii simpatii de care se bucura autorul, ci mai ales,  valorii artistice a compoziției porumbesciene.

Spectacolul musical-dramatic “a fost primit cu vânzarea totală a biletelor şi cu multe aplauze. La aceste aplauze nu a putut contribui numai simpatia naţională,ci trebuie să recunoaştem că mai ales compoziţia a contat la aplauzele specialiştilor.

Dacă nu vrem să trecem cu vederea acest succes în care mândria națională și preferința personală își spun cuvântul, trebuie să recunoaștem că opereta poate conta pe un succes estetic, mai ales, în fața spectatorilor.

Ea este concepută cu mare îndemânare și rutină, mai ales corurile sunt minunat compuse, iar romanțele vor face întotdeauna  o mare impresie asupra ascultătorilor, astfel, încât compoziția se poate încetățeni pe scenă.

Dacă putem obiecta ceva – din acest punct de vedere – aceasta este împărţirea. Are de fapt un singur act care durează aproape două ore fapt pentru care recomandăm împărţirea operetei în două acte şi unele scurtări în interesul dezvoltării mai repede a acţiunii.

Reprezentaţia de aici, prin diletanţi, a fost foarte bună”[1],  preciza cronica redactată în limba germană.

După aproape o săptămână de la premieră, în Gazeta Transilvaniei, cronica muzicală Teatrul românesc la Brașov, ce avea ca motto Crai nou, Crai nou, Crai nou, la noi bine-ai venit!, Aurel Mureşianu scria:

“Suntem siguri că mulți vor aștepta cu nerăbdare ce cronică vom face reprezentațiunii de sâmbătă și duminică a operetei Crai nou (Lună nouă) scrisă de Vasile Alecsandri pentru care domnul Ciprian Porumbescu, profesor de muzică la Gimnaziul român de aici, a compus muzica.

Am asistat la amândouă reprezentațiuni, dar trebuie să mărturisesc că puține momente am putut dedica criticii, căci voiam să gustăm deplin bucuria ce simțeam la aspectul frumoaselor româncuțe, care cântau și jucau cu atâta grație, de-ți râdea inima în piept.

Dacă ne-ar trebui o dovadă pentru aceea că toate neajunsurile timpului, societatea noastră română din Brașov, a progresat mult, apoi aceasta ne-a dat-o pe deplin cele două reprezentațiuni din săptămâna trecută.                                                                                                                                                                                                                                     Cei ce cutează, câștigă! zice un proverb nemțesc și domnul Porumbescu a experimentat adevărul lui prin efectul cel bun ce l-a produs compozițiunea asupra publicului român de aici și chiar asupra străinilor.

Am zis, a cutezat, pentru că prima încercare a unui componist este întotdeauna cutezanța. Domnul Porumbescu posedă, fără îndoială, un talent promițător și o fecunditate mare în compozițiune.

Muzica ce a compus-o pentru Crai nou e vie, fără îndoială și ne dovedește că a studiat cu multă diligență operele compozitorilor moderni Offenbach, Genee, Strauss, Suppé, Lecocq ș. a.

Corurile sunt foarte frumoase și pline de efect. O impresiune plăcută fac și solourile și duetele melodioase ale operetei, dar afară de cântecele naționale intercalate, puține sunt părțile de originalitate ce ar trebui să o întâlnim la o operetă populară română.

Cântecul Dochiței, de la începutul actului, conține, spre exemplu, frumoase motive românești, dar și acest cântec pierde mult din efectul lui prin pauzele prea mari ce se fac între versuri.

Pe de altă parte, valsul cântat de Dochița și ispravnic nu se potrivește  nicidecum nici cu caracterul Dochiței, nici cu cel al întregii operete a lui Alecsandri.

Dar nu trebuie să uităm că este prima încercare a domnului Porumbescu și atât muzica, cât și încercarea și executarea operetei a surprins și a mulțumit pe toți, ceea ce au documentat desele aplauze repetate.

La frumosul succes al noutății a contribuit mult entuziasmul cu care au jucat și au cântat damele și domnii executanți. Doamna Carolina Lenger (Dochița) are o înfățișare foarte plăcută, pe scenă cântă și joacă foarte frumos. Domnișoara Cornelia Roman (Anica) e simpatică și grațioasă în cântecele ei, domnul Andrei Bârseanu face minunat pe ispravnicul și-a studiat rolul cu multă pricepere. Domnul Z. Butnaru joacă foarte bine și cu multă siguranță pe Moș Corbu și mișcă pe auditori cu vocea lui plăcută. Domnul V. Voinea (Bujor) este un impozant și flexibil căpitan de jandarmi, iar domnul G. Strâmbu (Leonaș) cântă binișor.

Pentru buna executare a corului, felicităm cu deosebire pe toate frumoasele coriste  care, ca și coriștii, au fost îmbrăcate toate în costum național.

În fine, nu putem să nu facem mențiune cu mulțumire de multa silință ce și-a dat-o și de dibăcia ce a dovedit-o și cu această ocazie domnul Ioan B. Popp ca regizor, precum și aranjarea scenei  ș.a. Domnia sa a încurajat mult pre actorii diletanți și a contribuit, astfel, la asigurarea succesului serii”[2].

În baza drept la replică, acordat de Gazeta Transilvaniei, în numărul 29 din 14 / 26 martie, Ciprian Porumbescu afirma:

“Prea stimate domnule redactor,

            Vă rog binevoiți și dați loc următoarelor rânduri în coloanele prețuitului dumnevoastră ziar, primind, totodată, expresia distinsei și profundei mele stime și considerațiuni.

În numărul 27, din 5 martie a. c. a prețuitului dumneavoastră ziar, se află o recenzie asupra operetei mele Crai nou, în care, între altele, se zice că muzica acestei operete dovedește că aș fi studiat cu multă diligență operetele compoziturilor moderni  ș. a.

Spre rectificarea aserțiunii acesteia, îmi permit a declara, la locul acesta, că eu, din toată literatura muzicii moderne, chiar componiștii aceștia îi cunosc mai puțin și nicicând nu i-am făcut obiect de studio, neocupându-mă mai deloc de dânșii.

Şi dacă este vorba de vreun componist, pe care l-am studiat şi-l studiez şi acum cu multă diligenţă, atunci îmi permit a spune că componistul acesta e însuşi poporul nostru român, carele stă peste Offenbach, Genée, Suppé etc.

Cu privire la celelalte obiecţiuni din menţionata recensiune, eu nu mă exprim mai departe, ci las să vorbească opul meu şi toţi aceia care au asistat la reprezentaţiune şi ştiu să-l taxeze după adevărata lui valoare.

Brașov, 8 martie 1882

C. G. Porumbescu,

profesor de muzică”[3].

Bustul lui Ciprian Porumbescu, din Parcul Ioan Nemeș, Suceava, realizat de Cârdei Ion

În acelaşi număr în care a apărut precizarea lui Ciprian Porumbescu cu privire la principiul estetic al activității sale artistice, redacţia Gazetei Transilvaniei reia punctul de vedere al directorului, astfel:

“Nu înţelegem ce vrea domnul Porumbescu cu rândurile de mai sus. În critica făcută de noi nu am zis, că d-sa n-ar cunoaşte alţi compozitori, decât Offenbach, Suppé, Strauss ş.a., ci am voit să zicem numai, că muzica ce a compus-o pentru “Crai Nou” dovedeşte o mare afinitate cu muzica din operetele numiţilor compozitori.

Fraza despre “poporul român componist” nu se prea potriveşte cu seriozitatea ce se cere de la un specialist în muzică. Ne îndoim foarte, că domnul Porumbescu ar fi studiat cele două valsuri şi cântecele în tempo de vals din opereta d-sale de la poporul român, şi mai curând credem, că le-a studiat dacă nu de la tânărul Strauss apoi negreşit de la Strauss cel bătrân.

Dacă domnul Porumbescu ne asigură, că studiază cu mare diligenţă compoziţiunile poporului român, apoi îl felicităm, căci are talent şi poate să ajungă departe.

Dar noi nu l-am consilia să persiste pe cărarea, pe care a apucat cu prima sa operetă căci, repetăm, muzica ce a făcut-o pentru versurile lui Alecsandri poate fi cât de frumosă, vie şi plăcută, iar originalitatea îi lipseşte mai de tot.

Apărând aserţiunea din critica noastră pe care domnul Porumbescu nu a putut-o răsturna, odată ne va fi mulţumitor pentru observaţiunile noastre sincere”[4].

La 2/14 noiembrie 1882, apare în “Gazeta Transilvaniei” o altă cronică, scrisă de medicul curant a lui Ciprian, Gh. Băiulescu, violonist concertist diletant.

“Public atât de numeros şi ales, din localitate şi din împrejurimi, nu ne aducem aminte să se fi întrunit de mult ca în seara memorată. Sala de concert era aşa de ocupată, încât mulţi au trebuit să se întoacă, neavând loc.

L-am consilia ca la soliştii vocali să folosească mai puţin cornetul şi să se servească mai mult de flaut, care se apropie mai mult de instrumentul nostru tradiţional, de fluier… Să se ferească a da o extensiune prea mare compoziţiilor d-sale, spre a evita în chipul acesta repetiţii …

Dirijorul a ştiut, în numai câteva repetiţii, să iniţieze nişte muzicanţi străini în caracterul pieselor noastre naţionale.

Ariile din  Crai Nou au devenit la noi poporale …, cu atât mai mult regretăm că opereta nu a fost cerută de Teatrul Naţional Bucureşti …

Orchestra a trebuit să repeteze o parte din rapsodie, iar compozitorul a fost aclamat din toate părţile“.

Datorită numeroaselor solicitări ale publicului, la numai două săptămâni are loc cel de al treilea spectacol și ultimul, ce s-a desfășurat sub bagheta compozitorului.

Fiind în plin process de creație, Porumbescu, in spectacolul din14/26 martie 1882, a intercalat, între actul prim și cel second, cea mai nouă lucrare a sa, Hora Brașovului.

Actul protocolar era un semn de respect și prețuire atât pentru acei  care l-au primit cu brațele deschse, l-au apreciat și i-au stimulat personalitatea creatoare, cât și reconfirmarea crezului său artistic, direcția artei sale.

Cele trei spectacole ale operetei Crai nou, dirijate de Ciprian Porumbescu, în martie 1882, la Brașov, au pus piatra de temelie teatrului liric românesc, iar meritul revine artistului cetățean ce a purces de la folclorul muzical românesc. Bucuria întreitului succes a fost împărtășită nu numai de locuitorii din Țara Bârsei, ci și de românii de pretutindeni.

Paul LEU

Kenmore, Washington USA