Amurgul unei femei celebre

Îndată după 6 iunie 1883, vestea morții lui Ciprian s-a întins pe întreg teritoriul locuit de români. Iraclie și Mărioara Porumbescu au primit numeroase scrisori de condoleanțe de la diverse asociații, din partea unor oameni de seamă ai timpului, printre care s-a numărat și Vasile Alecsandri, de la admiratorii ilustrului dispărut prea timpuriu, la 29 de ani etc.

Berta Gorgon, 1881

Fiind izolată în Anglia, la una dintre surorile mamei sale căsătorită cu pastorul anglican Grunwald, Berta a aflat ceva mai târziu de plecarea în eternitate a iubitului ei.

Autograful Bertei Gorgon către o prietenă din Rădăuţi

La îndemnul lui Iraclie, când fratele și prietenul ei de taină nu se mai afla printre cei vii, Mărioara s-a simțit obligată să-i împărtășească trista veste și Bertei Gorgon, să-i detalieze starea sufletească ce-l tortura pe Ciprian până în clipa morții și să-i transmită ultimele sale dorințe. În epistola adresată Bertei, Mărioara a mai anexat: compoziția Tempi passati, portretul ei și al celui plecat pe veci.

Nu după multă vreme, Berta, copleșită de durere, îi răspunde:

“Greu de suportat este nenorocirea care ne-a lovit. Sufăr nespus de mult. Prin ireparabila pierdere mi s-a spulberat tot ce am sperat și am dorit mai mult în viață. Mi s-a răpit norocul.

O, cât de mult îți mulțumesc pentru mângâietoarele tale rânduri și pentru portretul scumpului dispărut, ancoră de care îmi voi rezema lupta cu viața și în continuare. El e menit să mă mângâie și să-mi amintească mereu că iubirea nu poate muri. Trebuie să fie o revedere,altfel, sărmana mea inimă unde să-și afle un reazim?  De acest gând mă agăț. O, numai așa pot să suport marea durere ce m-a copleșit!

Scumpă Mărioară, mulțumește, în numele meu, și iubitului tău tată pentru mângâierea ce o primesc, pentru compasiunea sa plină de afecțiune, față de mine. Vreau să păstrez sfânta icoană, ultima creație și celelalte compoziții dăruite de Ciprian.

De ce nu dorești să-mi păstrezi portretul? Lasă-mi să aflu locul în inima ta de soră, pe lângă iubirea care e a Lui și gândește-te la nenorocirea Bertei. Portretul reprezintă doar numai copilul fericit al cărui noroc s-a stins așa de curând.

Nu pot scri mai mult, puterile m-au lăsat.

Roagă-te, dragă Mărioară, la mormântul Lui și pentru mine.

Ție ți-i dat să fii în preajma Lui, tu ai putea să-i arăți iubirea ta prin îngrijirea plină de jertfă. O, de ce n-am putut și eu?

Mai scrie-mi, ajută-mă să-mi port durerea și dragostea!”.

Făcându-se ecoul suferințelor și dorințelor Bertei, în numele acesteia, Mărioara a depus pe mormântul lui Ciprian o coroană de Nu mă uita, însoțită de inscripția La revedere.

După o vreme, Berta a obținut consimțământul părinților de a se întoarce de la Manengham la Ilișești. Familia, pentru a-i risipi tristețea și a-i afla un nou anturaj, o trimitesăvizitezerudeleșiprieteniirăspândițiprinsateleșitârgurilebucovinene.

La Rădăuți, după căderea lui Napoleon I Bonaparte, se stabilește un emigrant francez, Jean Rossignon, căsătorindu-se cu una din cele cinci fete ale farmacistului Johan Binder von Lengenfeld, din Botoșani. Cu ajutorul socrului său, Jean, în 1822, deschide prima farmacie a târgului pe care o numește Zum Elephant.

Berta Gorgon

Unul dintre urmașii acestuia a avut mai mulți copii. Pe cel mai mare l-a făcut medic și a profesat la Fălticeni, pe un altul inginer agronom și a lucrat pe una din moșiile lui Brăteanu iar pe Alfred, născut la 21 iunie 1849, după ce a studiat farmacia, l-a oprit să-i fie de ajutor la Rădăuți, iar după moarte i-a luat locul.

Căsătorindu-se cu o vieneză frumoasă, Alfred von Rossignon a avut trei fete (Maria, Elisa, Adriane) și un băiat (Ferdinand). Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, Alfred rămâne văduv.

Ciprian şi Berta

Până la această data familia pastorului din Ilișești nu găsise, pentru fata lor cea mica, nici un pretendent care să corespundă cutumelor lor rigide. Ivindu-se această conjunctură neprevăzută, Gorgonii și-au îndemnat fata să-l accepte de soț pe doctorul în farmacie Alfred von Rossignon. Așa că, la începutul secolului al XX-lea, pe când împlinise 40 de ani, Berta e determinată să se căsătorească cu un văduv de 52 de ani, tată a patru copii apropiați ca vârsta de ea.

A fost un mariaj convenţional, bazat pe interese materiale din ambele părți. În noua situație matrimonială Berta se simțea izolată, înstrăinată, neavenită. Copii soțului o tratau cu răceală, ca pe o mamă vitregă și din aceste cauze nu s-a înțeles niciodată cu ei, iar Alfred a neglijat-o chiar din prima zi a mariajului. După noaptea nunții a preferat să se culce cu menajera, ce o avea angajată pentru treburile gospodărești și nu cu noua sa soție.

Dragoș Vodă şi zimbrul

Victima aranjamentelor familiale a continuat să fie o ființă nefericită, stingheră în noul mediu, nefolositoare vieții în care pătrunsese inopinat. În consecință, ea s-a izolat de cei ce alcătuiau noul cămin, refugiindu-se în atmosfera de vis creat de rememorarea romanticelor și zguduitoarelor întâmplări petrecute cu douăzeci de ani în urmă.

Singura mângâiere o afla în interpretarea, la pian, a compozițiilor dăruite de Ciprian și revederea corespondenții și a albumului primit pe când împlinise douăzeci de ani. Fiind pusă în umbră și de imaginea celei pe care o înlocuise, Berta se răzbună pe defunctă, înlocuindu-i toate portretele din casă.

Prin 1902, cea de a doua soție a farmacistului Rossignon dă naștere unei fetițe, căreia îi pune numele de Melania (Niny). Dar nici de data aceasta nu are motive de bucurie, deoarece rodul căsniciei sale s-a născut cu deficiențe auditive și cu o malformație la piciorul stâng și toată viața a trebuit să folosească o proteză cu suport de oțel pentru a putea să se deplaseze dintr-un loc în altul.

Îmbătrânind, Alfred von Rossignon își arendează farmacia lui Berll Adolf, iar în relațiile cu soția sa devine conciliant, înțelegător. Pe măsură ce Niny creștea, legăturile dintre cei doi soți se îmbunătățeau și adesea erau văzuți la câte o cafea fumând țigări de foi sau jucând șah ore întregi în pomătul casei.

Catedrala din Rădăuţi in spatele căreia se afla farmacia si casa unde a locuit Berta

Pe când împlinise șaptezeci de ani, Alfred Von Rossignon se hotărăște să cedeze legal Bertei dreptul de proprietate asupra farmaciei, casei și grădinii situată în actuala Piață a Repubicii, la nr. 4, în spatele Catedralei din Rădăuți.

În noua sa calitate, Berta arendează farmacia lui Duglaci Mozes și, mai apoi, lui Schifint.

În timpul celui de al treilea Reich, Hitler a declanșat o campanie de repatriere a etnicilor germani răspândiți în diverse colțuri ale Europei. Berta a făcut uz de această inițiativă a statului german cu gândul că își va putea vindeca fata infirmă. Înainte de a pleca a vândut dreptul de proprietate asupra imobilelor ce le deținea farmacistului Schifint, ce le-a stăpânit până la naționalizare.

În 1940, împreună cu Niny,Berta părăsește Rădăuțiul pentru totdeauna. Principala grijă ce a avut-o înainte de a pleca a fost să-și întrebe fiica dacă, în bagaje, au fost puse compozițiile și albumul primit în dar de la Ciprian Porumbescu. Niny a asigurat-o că totul e în regulă deși, în ascuns, ea vânduse lui Aurel Moreriu albumul si o parte din compoziții. Datorită acestei tranzacții secrete albumul și compozițiile  se află în custodia Complexului Muzeistic “CiprianPorumbescu”de la Stupca.

Cele două femei se stabilesc, mai întâi la Bialitz, locuind într-o cameră și bucătărie, situate lângă Biserica Protestantă a orașului, în apropierea pensionului de fete unde Berta, cândva, învățase și visase la fiul parohului din Stupca.

Zilnic, Berta ieșea în balconul camerei sale de la etajul al treilea a imobilului în care locuia și privea curtea interioară a internatului unde, cu mai bine de șaizeci de ani în urmă, trăise câteva clipe senine și fericite ale tinereții sale. Niny primise o educație îngrijită, avea înclinații lirice, compunea spontan, uneori devenea visătoare… Era obsedată de gândul că e infirmă și că nici un medic nu-i poate ajuta să devină normală.

În acest timp, între Niny și un ostaș al armatei germane, ce lupta pe frontul antisovietic, s-a înfiripat un viu dialog epistolar, așa cum s-a obișnuit pe timpul celui de al doilea Război Mondial.

Calitățile intelectuale și imaginația bogată a fetei l-au atras pe tânăr și, pentru a se cunoaște, au provocat un schimb de fotografii. Îndrăgostindu-se de la distanță, oșteanul s-a hotărît să se căsătorească cu Niny, prin corespondență. Atunci, Niny, prevăzătoare, i-a destăinuit adevărul în legătură cu infirmitatea de care era stigmatizată, însă pretendentul a insistat în cererea sa.

Terminându-se cea de a doua conflagrație mondială cu distrugerea întregii Europe, tânărul insistă să se cunoască direct. După întâlnirea ce a avut loc la Viena, îndrăgostitul prin corespondență a dat bir cu fugiții, prilejuind alte supărări celor două femei ce nu-și aflau locul într-o Germanie răvășită  și sărăcită de război.

După o ședere de cinci ani în Bialitz, cu gândul la cele lăsate în Rădăuți, încolțite de acute lipsuri materiale și singurătate, cele două femei s-au mutat în Germania Federală, la Lucow-Hanovra, pe Kalandstrase, nr. 4, unde au continuat să-și ducă existența și să se gândească la odiseea vieții lor risipite.

Rădăuţi

Deși greu încercată și împovărată de trecerea anilor, la 83 de ani, Berta era suplă, adusă ușor de spate, cu părul argintiu și continua să trăiască din ceea ce a fost cândva, în primăvara existenții sale, căutând mereu albumul și partiturile dispărute. Adesea, ea destăinuia, cui sta să o asculte, tragedia iubirii sale ca pe un basm petrecut cândva în negura anilor. Cuvintele ei radiau de o  fericire ciudată, aparte, neînțeleasă de cei din jur. În ziua de 17 februarie  1947, la orele două și jumătate după amiază, în vârstă de 86 de ani, Berta Gorgon Rossignon își dă obștescul sfârșit lăsându-și fiica singură.

Prin 1953, Melania (Niny) Rossignon a încercat să se întoarcă la Rădăuți, oferindu-se ca guvernantă într-o familie cu copii mici, după cum rezultă din corespondența purtată cu una dintre prietenele sale rămasă acasă.

Mănăstirea Bogdan Vodă, Rădăuţi

 Paul Leu

Kenmore, Washington, USA