Dirijorul

Paul Leu, 1951

CIPRIAN PORUMBESCU, DIRIJOR

Cu salariul de profesor Ciprian Porumbescu n-ar fi putut viețui decât mereu strâmtorat de sărăcie, fapt pentru care a fost nevoit să solicite funcția de dirijor a mai multor formații corale brașovene.

În acest scop, Ciprian a acceptat să dirijeze corul Reuniunii române de gimnastică și cântare, a Societății de lectură a studenților români,  a Biserici Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului etc.

Tânărul bucovinean a venit în Brașov la sfârșitul lui octombrie, deoarece la 14 noiembrie 1881, depune următoarea cerere la Comitetul parohial al Bisericii Sf. Nicolae din Șchei, înregistrată cu nr. 82 din 1881:

„Prea Onorat Comitet,

Subscrisul profesor de muzică la Școalele centrale greco-orientale române, din localitate, cetind în Telegraful român despre concursul din 25 octombrie 1881, își permite a cere pentru sine postul de diriginte al corului de la biserca cu hramul Sf. Nicolae, din suburbia Șcheiu, obligându-se el, după putința puterilor mele și amăsurat relațiilor de aici, a crea un cor și a executa, în toată duminica și sărbătoarea, cu coru, acesta, cântările liturgice în amintita biserică.

Atestatele și documentele mele se află de prezent, la prea onorabila Eforie a Școalelor mai sus menționate. Voi dovedi, cred pe deplin, că cunosc basul general și că am mai funcționat ca diriginte precum se vede aceasta din atestatul domnului profesor și organist al Curții Imperiale, Kren.

Adaug numai cât că în decursul petrecerilor mele în alaumatul seminarial din Cernăuți, prin patru ani, am condus corul metropolitan de acolo.

Durere că momentan nu mă pot legitima despre aceasta cu vreun atestat.

Cât despre ritualul și cântările bisericești române greco-orientale îmi iau voia a prezenta alăturatul atestat.

Brașov, 14 noiembrie 1881

Cu deosebit respect,

C. G. Porumbescu

profesor. de muzică vocală,

Absolvent de teologie și filozofie”[1].

Președintele comitetului ce a aprobat numirea lui Ciprian Porumbescu ca dirijor, începând de la „1 decembrie 1881, era un profesor al gimnaziului, David Almășan, iar printre membri se număra și directorul gimnaziului românesc, Ștefan Iosif, tatăl poetului Șt. O. Iosif.

După sucesul incontestabil al spectacolului operetei, concomitent cu alte preocupări, compozitorul-dirijor își îndreaptă atenția asupra corului Bisericii Sf. Nicolae din Șcheiul Brașovului, ce se afla la zece minute de locuința sa.

Porumbescu nu era mulțumit de structura și condițiile tehnice în care se desfășura activitatea celor treizeci și patru de coriști, deoarece construcția lăcașului de rugăciune era “ de tot neacustică”[2] și, ca atare, se impunea imperios crearea unui cor mai muneros, pentru ca bucățile muzicale executate să nu-și piardă din valoarea emoțională.

Pe de altă parte, școlarii nu puteau constitui singuri osatura unui astfel de cor, deoarece, unii dintre ei, nu aveau cunoștințele muzicale necesare și nici vocea potrivită, iar alții, fiind din jurul orașului, plecau acasă în unele zile de duminică și sărbătoare, descompletând formațiunea.

În astfel de situații, pentru a salva prestigiul corului, dirijorul apela la bunăvoința unor maturi.

După patru luni de la reînființarea ansamblului vocal, Ciprian Porumbescu s-a adresat Comitetului și Sinodului parohial, cu propunerea de îmbunătățire  a activității și structurii corului.

Cercetând adresa întocmită de Ciprian, aflăm că el dorea să facă un cor mare, “al cărui trunchi să fie, pe cât se poate, (de) invariabil și numai unele puteri să fie variabile”[3], adică elevii de la școlile unde funcționa ca profesor.

Biserica din Șcheii Brașovului

Structura urma să fie alcătuită din “juni și bărbați din popor, precum și soțiile lor, respectiv fetele lor… Cum se fac în alte părți corurile plugarilor, așa putem și noi crea un cor și încă puternic din sânul poporului nostru”[4].

Trecerea de la un cor fluctuant la unul stabil, alcătuit din oameni dotați din punct de vedere muzical,recrutați din sânul maselor, era o idee ce a fost reluată și înfăptuită de compozitorul  George Dima.

Totodată, Ciprian mai cerea să se stimuleze activitatea coriștilor și să se plătească procurarea și copierea partiturilor, iar “pentru un număr de vreo 350 de ore de instrucție și dirijat”[5],  să i se achite 540 florini.

Corul creat și instruit de Ciprian Porumbescu avea obligația contractuală de a cânta în toate duminicile, și sărbătorile de peste an, la finele anului școlar, la festivități extraordinare și la înmormântarea persoanelor distinse.

Adunate toate la un loc depășeau optzeci de ieșiri publice pe an. Munca de pregătire a unui așa de mare număr de manifestări îi ocupa o bună poarte din timpul liber și-i consuma o mare cantitate de energie fizică și intelectuală.

La toate acestea, se mai adăuga și truda pentru a compune textele musicale necesare. Numai pentru necesitățile corului bisericesc din Șchei, Porumbescu a creat vreo cinzeci de compoziții religioase. Dintre ele s-au impus piesele pentru concert liturgic, diverse “rugăciuni și imnuri, psalmii 88 și 95, 149, 100, două oratorii pascale și altele. În fruntea lor stă rugăciunea Tatăl nostru”[6].

Munca școlară, extrașcolară, activitatea dirijorală la mai multe formațiuni, reorganizarea corului de la Sf. Nicolae, meditațiile, ambiția de a se autoperfecționa și, mai ales,atmosfera umedă, friguroasă din toamna, iarna și primăvara anului școlar 1881-1882, din Brașov, au contribuit din plin la înrăutățirea mai vechii sale maladii.

Acest ultim aspect iese în evidență și dintr-o scrisoare expediată la 3 iunie 1882, lui Iraclie, în care fiul său i se destăinuia:

“Catarul meu de gât de care am suferit, neputând vorbi nemica douăsprezece zile, împreună cu tusea și durerea de gâtlej, mi-au venit de hac…

N-am slăbit deloc,  din contra, zic oamenii, că de când sunt în Brașov n-am arătat (niciodată) așa de bine, dar, cu toate acestea, mi-au slăbit membranele vocii și, în fine, și plămânul din cauza tusei”[7].

Ciprian se îngrijește, face inhalații, cură de apă minerală de la Gleichemberg, ia medicamentele prescrise, ce l-au costat peste 100 de florini.

Pe la sfârșitul semestrului (28 iunie 1882 s.v.), Ciprian intenționa să meargă la Tușnad pentru a face o cură de zer și aer curat. “E ca la Gleichemberg, o regiune de brădet cu apă minerală, băi etc. și foarte frecventată, mai ales de românii de prin România”[8].

Profesorul-dirijor era conștient că trebuie să lupte împotriva bolii ce i-a marcat existența pentru a fi util semenilor săi, pentru “ocupăciunile mele multiple și diferite”, deși își dădea seama că “pe deplin nu poți nicodată să te faci sănătos”[9].

La 26 mai, părăsind camera de suferință, Ciprian avea impresia că “nu mai este vorba de reconvalescență, ci pur și simplu de sănătate”[10].

Și brașovenii arătau un interes deosebit pentru starea sanitară a noului venit, informându-se, în permanent de la medicul curant al compozitorului, dr. Neagoe. Cunoscuții, prietenii sau necunoscuți, barbati, femei, fete, școlari, coriști veneau să-l viziteze acasă.

După accesul din luna mai, când Ciprian a fos nevoit să stea la pat, ieșind pentru prima oară din casă, a aflat “o satisfacție deplină în urările de fericire ce le primea de la oamenii ce-i întâlneam, iar copii de la școală zâmbeau cu toată fața văzându-mă iarăși printre dânșii”.

Prinzând de veste că Porumbescu a trimis vorbă să se adune corul pentru repetiție, președintele Eforiei Școlare îl sfătuiește să-și contramandeze intențiile până la deplina însănătoșire.

Tumultul vieții înconjurătoare îl chema și sociabilul Ciprian nu putea să stea deoparte și se hotărăște să participle la serbarea câmpenească organizată de elevi în luna mai, în cinstea primăverii, la Maialul din Stejăriș, însă condițiile metro îi sunt ostile și de astă data.

“Alaltăieri, joi, scria Ciprian, Mărioarei, la Stupca, a fost Maialul. Au ieșit toate școlile disdedimineață cu pompă și muzică militară. Afară, pe la orele zece, deja a început o ploaie, care a durat până ieri. Băieții, publicul și profesorii au trebuit să se întoarcă pe la orele trei. Da’ cum s-au întors? Ca românii după lupta din Teutoburgrnwald.

Mulți studenți, dintre care partea cea mai mare erau în costume naționale, numai în cămășuțe,alergau dârdâind cu dinții ca niște huhurezi, lipindu-li-se cămașa udă de trup, profesorii cu cilindrele și rocurile ploate ca niște căței aruncați în apă, iar damele…! ca vaide ele.

Fiecare îmbrăcase ce avea mai bun și când colo, nimica, ba încă și pagubăși, poate și morburi. Plouase ca din cofă. Soldații de la muzică veneau scârbiți, parcă din Bosnia.

În fine, se decise a se continua Maialul în sala mare a Gimnaziului și într-adevăr, după ce merseră toți și toate acasă, spre a –și schimba tualetele, începu o viață veselă și vioaie în sală de parcă n-ar fi fost nimica. Muzica cânta, studenții și profesorii dansau pe-ntrecute, până la ora nouă. După aceea se fini Maialul.

Bieții studenți mici, și care tot anul așteptau nerăbdători Maialul,n-au avut, firește, nici o despăgubire, ca cei mari. Pentru aceștia o să se mai facă o excursie într-o după amiază.

Eu și cu Marica am avut nas foarte bun că n-am mers. Fiind dimineața cam răcoare, ne-am decis să mergem de abia după prânz, pe la două. Dar nu mai era de lipsă.

După ce executase muzica, împreună cu studenții, înaintea Gimnaziului, cântecele compuse de mine, merserăm acasă, iar studenții plecară cu marșul din Crai nou în Stejăriș cu inima plină de bucurie și cântând colo… ”[11].

În această nouă calitate profesorul de muzică vocală al gimnaziului românesc înființează corul bisericii Sf. Nicolae din Șchei folosind și elevii mari de pe la școlile unde lucra.

Printre cei selectați s-au numărat și Ion Bogdan, din clasa a VIII-a gimnazială, viitorul slavist român de prestigiu.

Concomitent cu preocupările didactice și dirijorale, profesorul de la Gimnaziul greco-ortodox român “Andrei Şaguna”, din Braşov, mai era și dirijor second la Reuniunea română de gimnastică și cântare, dădea meditații la vioară, compunea, se instruia pe sine cu asiduitate, .

“Tocmai acum a plecat Geffrig, a avut o oră de meditație cu mine, scria Mărioarei. Cânt gama, apoi cele 200 de exerciții ale lui Czerny și mi-am comandat marele manual de Lebert și Stork.

Progresez destul de bine. Progresez destul de iute și Geiffrg e de părere că el se va mândri odată cu mine”.

După o lecție de pian Ciprian a mers cu Hermann Geiffrig,dirijor şi organist la Biserica Negră. “Eu am cântat la orgă și el a cântat ceva, dar cât de măreț, cât de patetic și sublim răsună această orgă! Și apoi, cântul său! El cântă mai bine ca concert-maistru acela!”, preciza Ciprian.

La Brașov, Porumbescu se lăsa instruit în timp ce instruia pe alții, respecta și aprecia munca celor mai pregătiți ca el și era respectat de toți concetățenii.

În iureșul acestor eforturi, când elevul sârguincios devenea profesorul model și da lecții școlarilor sau unor doamne și domnișoare, umorul, zâmbetul îngăduitor sau câte o privire mustrătoare nu-l părăseau niciodată.

Referindu-se la câteva din elevele ce le medita, profesorul constata ironic:

„Am mai căpătat, săptămâna trecută, o oră de cânt la o damă tânără care îmi plătește câte un florin pe oră. Nu știu dacă o voi ține mult, că dama e cam corpolentă și gâfâie la vocalize ca și când ar sui un deal.

Da! și astfel de dame vor să se realizeze cu ceva în lume. Dar pentru aceasta, demozelele mele, de care am acum zece, îmi fac bucurie nespusă, cântă la vocalize și solfegii ca privighetorile. Și-m vin înainte cu dragoste, reverențe și respect, de mă jenează chiar.

Cea mai tânără are cinsprezece ani. Toate fete mari,  dar, trebuie să mărturisesc, toate de o modestie rară!

Se întâmplă ca în decursul orei să mai facă una sau alta vreo bazaconie, d-apoi o unică căutătură din partea- mi le face să li se suie sângele până-n vârful urechilor…”,  se destăinuia Ciprian Mărioarei.

Profesorul de muzică al Gimnaziului Românesc din Brașov, încă din primele zile ale lunii ianuarie 1882, după un concert  dat cu elevii săi, se remarcă ca fiind un un bun organizator, dirijor, precum și un talentat compozitor. Noua sa realizare, Hora Sinaiei a fost mult apreciată de public și bisată.

Gazetele brașovene Noua bibliotecă română, condusă de Theochar Alex,  Gazeta Transilvaniei șiziarul de limbă germană Kronstadter Zeitung nu au trecut cu vederea hărnicia și iscusința noului profesor de muzică.

Referindu-se la o reuniune a Societății de lectură a studenților români din Brașov, la 6 ianuarie 1882, Gazeta Transilvaniei relata:

 Deseh de Veronica Gridinoc

 “Sala de gimnastică era îndesată de un numeros public care a ascultat cu cel mai mare interes producțiunile literare și muzicale. Ele au și mulțumit pe toți, astfel încât publicul a aplaudat viu pe directorul gimnaziului, când, la finele spectacolului a mulțumit conducătorului Societății, d-lui Andrei Bâreanu, pentru frumosul rezultat.

În special s-a distins noul profesor de muzică, domnul C. G. Porumbescu, care a știut, în scurt timp, să organizeze un cor studențesc a cărui producțiuni îi fac mare onoare.

Hora Sinaiei, prelucrată de domnia sa pentru cor, a fost mult aplaudată și a trebuit să se repete”.

Sociabilul Ciprian Porumbescu s-a încadrat cu ușurință, din mers, la cerințele vieții culturale Brașovene.  La numai câteva luni de la sosirea sa în orașul de la poalele Tâmpei, îl aflăm lucrând la pregătirea repertoriului orchestrei orașului, formată din 30 de instrumentiști, deosebit de dotați, printre care sa afla prietenul și colaboratorul lui Ciprian, Friederich Bohme, sau sprijinind activitatea muzicală a Societății de lectură a școlarilor români din Brașov.

Entuziasmul și elanul de care era săpânit Porumbescu pentru a dinamiza viața artistică brașoveană, îl putem deduce și din următoarea adresă

“Prea Onorată Eforie,

Subsemnatul, împreună cu mai mulți colegi ai săi și cu  mai mulți membri ai Reuniunii române de gimnastică și cântare, are de cuget a da vreo câteva reprezentațiuni teatrale în favoarea studenților bolnavi de la institutul nostru și al mai multor instituțiuni filantropice naționale din loc.

Neavând alt local pentru scopul  acesta, diletanții mai sus numiți își permit a ruga pe mult onorata Eforie a Școalelor Române și medii din Brașov, să binevoiască a le concede , pentru câtăva vreme, Sala cea mare a edificiului școlar.

Brașov, în 3 februarie 1882

Cu deosebit respect, C. G. Porumbescu,

Profesor de muzică”[12].

 Paul LEU

Kenmore, Washington, USA